cavalerii mesei rotunde

am revenit pe spatiul cibernetic alocat moca de catre nenii de la wordpress hotarata sa las in urma cugetarile despre lume, viata sau dragoste, concentrandu-ma de acum inainte asupra a ceea ce vad si simt pe masura ce fiecare secunda a batranului si obositorului cotidian trece.

cotidianul meu, zilnicul meu, ca si al multora, a fost bantuit, timp de doua saptamani, de fantoma unui sistem lacunar si intrat in stare de putrefactie, resuscitat insa cu mare fast si grandoare in fiecare an. monument pur romanesc, ornat cu proasta-organizare, emotii, mita si indobitocire, bacalaureatul a trecut pe langa mine cu aceesi lipsa de gravitate cu care doi indragostiti se plimba cu mainele incelstate pe aleile ascunse ale orasului.

bacalaureatul asta, auzisem eu, era considerat de cei botezati intru tainele examenului, ma scuzati, un “mare rahat”. cu toate acestea, duda greshata a dezvoltat un soi de mecanism de aparare impotriva emotiilor, evitand a aborda subiectul in vreun fel. emotiile au aparut intr-un sfarsit, dezamagitor de nestarnitoare de panica.  nici macar nu erau emotii adevarate, intrucat aduceau mai mult a intepatura. la propriu. o intepatura resimtita pana si in cele mai nebanuite unghere anatomice, intepatura provocata de muchiile ascutite ale fituicilor bagate adanc in pantaloni, sosete sau sutien.

ceea ce am iubit in perioada aceasta a fost felul in care mai-marii societatii au abordat problema. oripilati de modalitatile prin care elevii faceau trafic de cultura, ministri, ziaristi, editorialisti, profesori obisnuiau a se aduna in jurul unei mese si, sub impulsul dreptatii, rosteau vorbe de duh, trezind in constiinta poporului o imagine hilar deformata a cavalerilor mesei rotunde. cu spume-n colturile gurii, domnii cu diplomele prafuite se aratau a fi scarbiti de felul in care, generatia tanara, a reusit a obtine rezultate mari fara a depune nici cele mai mici eforturi( nu vorbim, desigur, de efortul financiar, caci a existat, fie el si minim).

lesinata de ras, ma intrebam daca prostia oamenilor astora e nativa sau e o chestie dobandita dupa indelungi eforturi sustinute. cat de idiot trebuie sa fii incat sa nu iti poti da seama ca, intr-un  sistem ce permite o corectare subiectiva precum si luare de mita, selectia naturala nu se poate desfasura dupa legile firii. cata ipocrizie trebuie sa ai in loc de materie cenusie incat sa fii indeajuns de nerusinat sa apari in fata natiunii ingretosat de furt, cand tu, porc mistret cu slana atarnanda si chelie lucitoare furi la cel mai inalt nivel posibil. ma intrebam daca nu le e rusine sa ne insulte inteligenta pe toate posturile de televiziune, la ore de maxima audienta, in direct si-n reluare.

ceea ce mi s-a parut fantastic a fost faptul ca toate discutiile astea mult prea inteligente pentru muritorii de rand se purtau in timp ce noi, deseurile umane, ne-am adus parintii in pragul falimentului, am asteptat cate doua ore in salile de clasa pana la aducerea subiectelor, raschetam cu genunchii cimentul scorojit al terenurilor de sport. nu inainte, nu dupa. sincron, frate!

in ritmul asta mai ca as fi fost tentata sa mai dau o data bacul si in septembrie.

mult prea criticatul….

sunt nervoasa!….de fapt….am fost, dar numai gandul la neuronii pierduti ma face sa imi pierd mintile…din nou!

ceea ce e reconfortant e ca sunt sigura ca, in ultima saptamana, mii de ghebosi purtatori de ghiozdane au suferit alaturi de mine, si-au smuls paru’ din cap impreuna cu mine…sunt sigura ca, toti, in acelasi gand, am facut un fel de ” Injura-i!- sincron”.

cel putin eu am simtit un fel de eliberare, ca o ejaculare de frustrari, de injuraturi, de ganduri necurate, ma simteam de parca orgoliul meu tocmai a avut un orgasm  multiplu. o satisfactie imensa imi umplea creierii de fiecare data cand ii bagam si ii scoteam din toate bortile anatomice posibile si imposibile, doar ca niciodata pana la refuz, deoarece o noua serie de pule, pizde, morti si mame avea sa urmeze…

m-am gandit, la un moment dat, chiar sa le dedic un set de injuraturi personalizate, lor, profesorilor ce un semestru intreg au stat cu mana in pantaloni; iar apoi mi-am zis ca nu are sens , ca din moment ce injur pe toata lumea la fel, ar fi nedrept, ca lor, ratatiilor societatii, sa le acord un statut privilegiat.

dintre toate aceste scursuri ale societatii, fiinte cu mintea purulenta, stilou si catalog in mana, un singur zambet ipocrit imi apare in minte.

este ea, diafana, extraordinar de bineinteleasa, mereu ranjitoarea…aceasta intruchipare a iubirii pentru dreptate, aceasta Xena a timpurilor moderne ce lupta neincetat impotriva oricarui tip de tartru justiar….

este ea, cea ale carei arme pentru propovadiurea dreptatii sunt penita si registrul, iar acum mai nou, un soi de “revista” cu trei file lucitoare pe care ne ia banii in scopuri mai mult decat nobile….

este ea, o ratata din punct de vedere profesional, o rusine pentru meseria de profesor, o oligofrena cu diploma….

mi-e scarba, imi vine sa vomit numai cand ma uit la fata ei manjita de caca dupa atata pupat in cur…e ca o oaie cu ciulini in lana, care, din instinct sau probabil dintr-o consitentizare a propriului statut, linge sare. si linge, si linge, si chit ca i s-a amarat gura  si i s-au strapezit dintii, ea linge in continuare…

mi se ascunde creierul cand incepe sa vorbeasca, in speranta ca, poate-poate nu o sa fie atins de aceasta ciuma, ca poate-poate o sa-si indrepte gura-i scuipatoare de ciuperci spre alte fiinte la fel de nevinovate…

e ca o flegma, undeva, pe un trotuar strabatut de fiinte cu mult superioare ei….

e ca un avorton intr-un borcan de 500 de grame, jegos si cu o eticheta pusa la plesneala…un borcan plin cu formol si tinut in vazul lumii ca pe o rusine, si totodata, ca o minune a acestiu sistem prafuit. e ca o progenitura conservata, careia abia poti sa ii distingi sexul sau degetele, a carui creier are dimensiunile si functionalitatea unei radiere de creion la 5000….

este ea…..unica….

 

scame de ata colorata

imi veni chef de scris, ceea ce e relativ ciudat avand in vedere ca nu m-a mai trasnit de mult inspratia. nu indraznesc sa afirm ca in aceasta minunata secunda mii de ganduri inteligente imi traverseaza axonii, ci doar ca ma mananca buricele degetelor cand ma gandesc la ce as putea scrie. sunt desigur constienta de cat de mult aberez, de cat de gratioasa sunt atunci cand bat campii, de cat de neroada si cu mintea fastacita prin unghere. dar nu conteaza asta, caci imi place de mine. sunt momente in care as putea spune ca sunt chiar simpatica. nu stiu cati ar putea confirma, insa prea putin imi pasa; ca si ei, ma plac. sunt zile in care ma ador, dar sunt rare, rarisime…

simt asa….o chestie in mine care se zvarcoleste. e ca un caine loial care da din coada atunci cand isi vede stapanul, e ca un sarpe ce se incolaceste sufocandu-si prada, e ca un nevinovat ce se zbate in spatele gratiilor…

cateodata am chef sa respir, sa respir cu adevarat. sa simt cum aerul imi inunda plamanii, mintea, simturile…am chef sa simt ca am impresia ca traiesc din plin, ca ma bucur si ca realizez ca sunt o norocoasa. imi place de mine atunci. ma vreau mai buna…

sunt prea putini cei care inteleg ceva din incalceala asta de sfori pe care o numim nonsalant “viata”. sunt multi cei ce se incurca in itele ghemului si mor in indiferenta. ceea ce e tragic e ca pana si cei ce vor sa descalceasca, mor inecati cu scame de ata colorata. insa ei mor oarecum impliniti, iar daca nu, resemnati.

resemnarea asta e ciudata. e ca o infrangere glorioasa, e ca o acceptare benevola a unui rau inevitabil, e ca o speranta a mortii…

as vrea sa fiu creativa. ce satisfactii imense trebuie sa simta sufletul unui artist! ce minunat trebuie sa fie sa-ti simti mintea dand viata. e ca si cum ai asista la o nastere…numai ca mai putin murdar si poate deloc zgomotos… ma ingrozesc nasterile!

dintr-un soi de lene nesabuita a iesit nimic….

vai de steaua noastra!

suntem o natie de prosti, o natie de condusi, o natie de imbecili. traim intr-o tara in care interesele mele si bunastarea mea, ca si cetatean al acestei minunate patrii, nu intereseaza pe nimeni; traim intr-o tara in care preferam sa dam vina pe rusi pentru prostia si ingnoranta noastra ( ma mir cum de nu ii invinuim si pentru ca ne-a parasit nevasta sau pentru ca ne-a murit catelul), traim intr-o lume in care vorbim despre Uniunea Europeana, despre francofonie sau progres economic cu aceeasi speranta in voce cu care vorbea si Andreea Marin la “Surprize, surprize!”, o lume in care povestile cu babe violate ne intereseaza mai mult decat propriile existente , o tara minunata in care manelistii sunt singurii oameni cu adevarat fericiti: nu au valori, nu au idei proprii, sparg pahare ca sa-si inece amarul, sunt invatati de mici cu regulile si principiile capitalismului( ai bani, deci ai valoare) si nu merg la scoala.

BRAVO LOR! pentru ce sa mergi la scoala?! ca sa realizezi, dupa patru ani de liceu ca viata te ia la pula, ca universul isi bate joc de tine, ca esti invatat de niste prosti sa fii mai prost decat ei, ca sa ti se imbibe creierii de idei revolutionare gen: ei e prosti, noi nu ( pentru ca, nu-i asa, sistemul de invatamant romanesc e mai bun decat oricare alt sistem de invatamant occidental), ca sa ajungi sa ai marele soc de a trai, inca o data, realitatea unei tari de la coada Europei. sa mergem la scoala sa aflam ca noi nastem genii da’ ni le cresc altii, ca putinii intelectuali nascuti din mama croitoreasa si tata cizmar isi odihnesc oasele putrezite la doi metri sub pamant francez sau american. sa megem la scoala ca sa ne putem da seama ce categorie inferioara de ratati ne conduc? DA!

hai sa mergem in mars de oi nebune, sa ne inghete mainile pe stilou in zilele geroase de iarna, sa ne dam cu capul de toti peretii cand prostii cu pile iau note mai mari decat aia cu o inteligenta de bun-simt. sa mergem la scoala ca sa ne invete toavarasii profesori, pe noi, idiotii, cum sta treaba cu francofonia, cu acest fascinant mecanism care lupa pentru diversitate, pace si al carui prim scop este transformarea lumii intr-un loc mai bun pentru viitoarele generatii ( de parca am fi la un concurs de frumuseti proaste care cred cu tarie in pacea mondiala). sa invatam sa facem plecaciuni in fata marelui fenomen, care nu doreste decat ca noi, fratii lor de sorginte latina, sa ne pastram intacta identitatea culturala. cum pula mea sa ne pastram identitatea culturala cand eu trebuie sa iti vorbesc limba, sa stiu ce obiceiuri ai sau unde prefera frantujii sa mearga in vacante? ma intreb cati dintre raraitii de pe Sena stiu ca noi dansam capra de craciun sau ca mancam bors cu sfecla de saraci ce suntem( e si asta o traditie, sa fii sarac)?

suntem prosti. suntem prosti facuti gramada. tara asta e o mare, mare, mare, mare gramada de prostie. tampenia asta cu francofonia e un mare cacat din care toata suflarea intelectuala a Romaniei mananca si nu-i sta in gat. si se mai si mandreste. de ce va mandriti, boilor?  va incanta atat de tare ideea de a fi un pion cracanat in razboiul altora? sunteti entuziasmati de prosti ce sunteti! ma gandesc cu scarba la virginitatea neuronilor vostri! cu ce va ajuta francofonia? va pune paine pe masa, va tine de foame, va mareste salariile? aveti impresia ca toate organizatiile astea din care facem parte ne ajuta cu ceva?! nu. ii ajuta pe ei, pe mai-marii. si nici macar nu e vorba de mai-marii nostri, ci de mai-marii lor, ai francezilor. suntem servitori ai unor gandiri si scheme politice care ne depasesc, suntem slugi si spalatori de toalete in tari europene, suntem soldati de tinichea in lupta pentru suprematia lingvistica. nu-i mai urati pe rusi! urati-i pe cei ce va corup ce sloganuri ceausiste si promisiuni de lapte praf. sugari cu creiere subdezvoltate!

sa mergem la scoala sa ne invete si cum e cu Uniunea Europeana, sa invatam sa calculam productia anuala de vin a Italiei, sa invatam cat ne e de bine noua acum ca suntem membri cu drepturi depline ai U.E.  suntem zombi muritori de foame, dar cu toate astea noi tre’ sa stim ce productie de vin au italienii in fiecare an! de ce?! ca sa ne bagam unghia in gat?! si la urma urmei, prostul ala italian de mi-e mie superior, stie macar unde e Romania pe harta? pe dracu! tot ce stie e sa confunde romanii cu tiganii, iar tot ce il intereseaza e ca mamele noastre sa le stearga cum trebe babele la cur. si eu sa le numar lor kilometrii de autostrada! da muie nu vor sa le dam? sau o vor si pe asta in procente? sau poate sa le facem si un grafic?

sa mergem la scoala si sa ne tocim coatele de fiinte inferioare, sa facem scolioza si sa luam paduchi, ca apoi, sazand pe cur in fata televizorului, sa aflam ca ministrul invatamantului habar nu are cate stele sunt pe steagul Uniunii Europene si nici ce semnifica. iar eu, muritorul de hepatita, trebuie sa le numar lor sticlele de vin din bodegi! unde mai pui ca imediat ajuns in functie nenea ministru si-a luat masina benga, ca deh! nu-si putea plimba coaele stafidite cu o masina de bun-simt! trebuia sa aibe aer conditionat sa-i sufle-n … .

ce e si mai frumos e ca inca se indoctrineaza minti tinere cu imnuri de ridicare in slavi a limbii romane, ca inca de mici progeniturile sunt invatate sa fie mandri ca sunt romani. si cresc mormoloci tampiti si ajung la o inaintata varsta sa moara de foame sau sa faca trotuarul (nu, nu sa puna borduri, si sa suga puli blegite de tiristi trecuti de anii tineretii).

asadar, fiti mandri ca sunteti romani, ca mergeti la scoala si ca nu aveti pe cine vota!

hai sa dansam!

atentionez rarisimii cititori ai acestui blog ca am fericire maxima pe chelie si e posibil sa nu nimeresc tastele…sooo…daca nu o sa intelegeti nimic din acest articol sa stiti ca e din cauza faptului ca imi aluneca dejtele de pe tastatura, ca dansez in timp ce scriu si pentru ca sunt simbolul incoerentei.

iubesc pe toata lumea! ce-mi vine sa va pup pe toti!

de mentionat ca sunt euforica, iar nu beata! poate doar beata de fericire!

acest articol mai mult decat nereusit este dedicat celei mai prost-organizate gasti ever! va iubesc cizde nemaipomenite si imi vine sa urlu de fericire!

hai sa dansam! vreau sa dansez! nu mai poooot! hai sa dansam tango si sa ne prefacem ca ne iubim!hai sa tremuram de fericire, de ras prostesc, de dragoste de lume proasta! hai sa dansam pentru ca nu am dansat pana acum! hai sa dansam ca sa pot avea un motiv sa iti miros parfumul si sa te tin de mana! hai sa dansam infrigurati in ploaie! hai sa dansam in multime! danseaza cu mine, foloseste-ma!

am muzica proasta in calculator si nu ma deranjeaza! nu acum!

 

fara gust

e si jumatate. simt ca imi explodeaza capul. mi-e somn, mi-e lene si mi-e pofta de zacusca “Mandy”.

e frustrant sa vezi ca unii oameni au capacitatea de a tine timpul in loc. sunt aici de jumatate de ora, dar am impresia cam am incaruntit deja. inclin sa cred ca Pastele viitor si Craciunul si nunta mea si nunta altora si prima pensie si ultimul pahar de vin tot aici o sa ma gaseasca.

imi vine sa zbier, insa linistea asta e acaparatoare. se aude undeva, pe fundal,o voce de pelican suferind de hepatita, un gagait de o muzicalitate afona care imi perturba amorteala si poftele.

e ca o inchisoare in care poti sa faci ce vrei si nu poti face nimic. e intuneric si frig, iar lumina zilei abia poate trece prin dantela ieftina si prafuita a perdelelor cu tivul descusut. tipete se aud din spatele sticlei incadrate cu rame de lemn uscat de trecerea timpului. e un Iad la care visam cu totii, un Iad care ne vrea si care ne asteapta.

mi-au inghetat picioarele si mi s-a tabacit fundul. imi vine sa plang, dar mi-e lene.

aud: “…Franta…”

gandesc: “In Franta au zacusca?…”

si imi zboara mintile departe si mestec guma fara gust si ma dor maxilarele.

ma mananca nasul.

oameni vor sa para inteligenti si nu imi pasa.

“In Germania sunt foarte multi profesori germani…”.

rad.

mi-e lene sa rad, mi-e lene sa nani…

cred ca glumesti!

nu e nimic mai enervant decat sa ai musafiri! musafirii ma fac sa urasc sarbatorile!

e incredibil!cum intra gloata pe usa, totul se transforma in Iad! un Iad fierbinte, cu fripturi de toate felurile, cu servetele asortate, cu 3 randuri de pahare, cu teancuri de farfurii, cu lingurite aliniate dupa lungime si scop, cu gazde agitate, cu rude dintre cele mai indepartate si mai galagioase. …iar acum, daca stau bine sa ma gandesc, Iadul ala de il stim cu totii, pare o optiune chiar rezonabila!

daca am urat ceva vreodata au fost musafirii! ramasa cu sechele inca din copilarie, cand imi era casa plina de necunoscuti si holul plin de papuci, cand imi era frica sa ma duc la toaleta  gandindu-ma ca vreun monstru duhnind a vin o sa ma zareasca si o sa inceapa binecunoscuta tortura: o serie interminabila de intrebari amabilo-plictisitoare despre scoala, prieteni sau baieti( de parca as vorbi despre baieti cu un prieten semi-beat de-al tatei! tre sa fii nebun!), duda este in continuare traumatizata de pregatirile de dinaintea marelui eveniment, de mesele intinse, de curatenia excesiva, de felurile de mancare dintre cele mai pretentioase, de muzica extrem de proasta( ca deh! draga ruda de la dracu-n praznic n-asculta nici paolo nuttini, nici leonard cohen).

mi se face parul maciuca numai cand ma gandesc! and trust me, nu tre sa ma gandesc prea mult, deoarece, fix in acest minunat moment, dincolo de usa camerei mele, Infernul isi desfasoara nestingherit activitatea: glume proaste, pahare sparte, rasete diabolice…

dupa cum bine stim, situatiile extreme cer masuri extreme…asadar, izolarea e cea mai buna solutie!

pentru ce sa impart amabilitati si in stanga si in dreapta, cand sunt perfect constienta ca oamenii aia, desi inzestrati cu un creier relativ neted, imi vor citi pe fata sau in priviri sictirul? de ce sa ma asez langa verisoara mea cea mult iubita, cand stiu ca maine ma voi intalni cu ea pe strada si abia daca ne vom saluta? de ce sa ma prefac a fi de acord cu acest ritual mai mult decat artificial, cu aceasta forma de socializare mai mult decat esuata, in care gloata vorbeste impreuna si se intelege separat, cu acele conversatii dominate de lauda mascata, cu existente umile transormate cu mult zel si patos in subiecte demne best-seller-uri?

e inutil! oricum ar fi, singurul scop al musafirului e sa se distreze pe deranjul tau, sa vina, sa manance si sa plece. iar tu, fraiere, ramai sa speli randuri de pahare, teancuri de farfurii, lingurite de toate marimile posobile si imposibile, platouri, tavi si alte interminabile gramezi de portelanuri.

se spune ca primirea musafirilor e ocazia ideala de a-ti petrece timp cu familia. cred ca glumesti! cum sa imi petrec timpul cu familia, daca maica-mea face mancare de trei zile, eu am bilete tur-retur la super-market, iar taica-meu umbla cu mobila prin casa!!!! iar cand totul se termina….nici macar atunci nu poti respira, si asta numai datorita musafirilor, care au avut grija sa ne lase impresia ca am supravietuit unui taifun!

ce e cel mai trist, e ca pana si sa fii musafir e dureros! sa stai locului si sa fii sufocat de bunavointa gazdei, sa te prefaci ca iti place mancarea, sa mai bagi in tine inca o portie de friptura in sange( drept pedeapsa pentru gura ta mare si talentul deosebit in a face complimente), sa asculti povesti care iti fac parul sa ti se increteasca de plictiseala…

cu alte cuvinte: urasc musafirii si urasc sa fiu musafir!

 

Noi suntem romani, deci sa moara si capra vecinului!

si ce-ar fi totusi sa tinem evidenta populatiei? ce-ar fi sa ne uitam pe vizor de fiecare data cand intra cineva in scara? ce-ar fi sa numaram cate vizite pe zi primeste fiecare locatar? ce-ar fi sa nu avem o viata si sa facem toate astea?

eu acum am sa vi-l prezint pe Nenea relativ beat si cu miros de tutiun imprimat in pantalonii de trening scamosati. sooo…el este Nenea! acest Nenea e sef de scara la un bloc de garsoniere, si pe voi va intereseaza treaba asta pentru ca, in acesta minunata seara de 18 aprilie, el a reusit sa imi irite creierii si sa ma faca sa provoc sughituri dese si enervante tuturor mortilor, pulelor, pizdelor, ranitilor si coaelor. dupa lunga insiruire de borti, blesteme de inghetat sangele in vene, de plesnit creierii, de crescut tensiunea, de iesit retinele din orbita sau de stat ouale de Paste in gat, am respirat adanc si am constatat, cu stupoare, ca ma apucase o migrena. sub impulsul unei dureri care imi pulsa la cerebel, am luat-o de la capat, cel mai probabil intr-o alta ordine decat cea susmentionata, nu de alta, dar duda nu e foarte coerenta in situatii de nervozitate maxima.

dar ca sa revenim…

El, adica Nenea cu “N” maxim, a reusit sa ma faca sa imi pierd mintile si sa ii doresc ruptura de coae. traindu-si umila existenta sub moto-ul: “Noi suntem romani, deci sa moara si capra vecinului!”, individul cu respiratie imbatatoare( acu pe bune…yaky:D) a venit sa-mi numere ouale( alta vorba din popor-poporu’ ala cu erectie de milioane).

…cred ca e timpul sa fiu coerenta…

sooo…ne adunaseram si noi ca cizdele la o mica mare sueta. dintre noi, toate cizdele, numai doua trage la tiutiun ca mustele la miere. si cum shadeau ele la separeu, una din ele a aruncat mucul de tigare pe geam, moment in care a izbucnit nebunia. omul a inceput sa tipe, nevasta-sa a inceput sa tipe, eu doi au inceput sa tipe. si cum tipau ei asa au inceput sa bodoganeasca ceva de mai multe persoane la asociatie, ca de ce asa, ca de ce pe dincolo, ” ca eu stiu cine vine si cine pleaca”, etc-uri.

manat de furie si fum scos pe nari( narile alea ale nasului sau foarte rosu:D), urca scarile si intr-un final bate la usa. si ies.

-buna-seara, zic.

-buna-seara!!!! este o problema!!!!

-da, spuneti, va ascult.

-cate persoane sunteti inregistrate la asociatie?!

-una.

-cum numai una?

-adica una.

-cum?! ca sunteti o gasca, ca eu stiu ca sunteti mai multe….vreo sapte.

-e o onomastica. are omu musafiri.

-este o  problema!!! o mare problema!!!

-asta vad si eu.

-eu am sa ma duc sa vorbesc la asociatie,si am sa vorbesc si cu Doamna X (proprietara apartamentului, bunica mea:D). si am sa mai vorbesc si cu Domnul Chirita( Chiritescu, Ma-sa pe gheata ca nu mai stiu cum il cheama. ceva cu ”chi”). aaaaa!!!! si eu pe dumneata te vad venind in fiecare zi!

-da. e prietena mea si mai vin pe la ea. vreo problema?

-da cum! in fiecare zi?! ca eu pe tine te vad si la lumina si tot timpu intri in bloc!

( draga Nenea,

eu pot sa dorm si pe casa scarii, pot sa am si un iubit cu 30 de ani mai mare decat mine care sa locuiasca in acest bloc, pot sa am grija de o baba cu ovarele stafidite, pot sa vin si sa plec decate ori am eu chef, pot sa fac exercitii pentru musculatura picioarelor urcand scarile pana la etajul 4 si coborand tot atatea etaje.

faptul ca ma vedeti la lumina este doar o problema de proasta sincronizare. nu iesiti la usa cand trebuie. atata tot.

va multumesc pentru intelegere.

a dumneavoastra,

duda)

-bine. o seara placuta va doresc.

-da! da! o seara buna si dumneavoastra! distractie placuta!

-multumim.

si inchid usa.

acum trebuie sa mentionez ca nu ascultam muzica, nu vorbeam tare…ci doar radeam ca niste greshate adunate la gramada.

care e problema Nenelui nu pricep, cert este ca incep sa ma intreb daca el poate dormi noaptea de grija mea. 

steril murdar

privesti la tavanul scorojit. igrasia se intinde ca o plasa de paianjen la fiecare colt. flori de mucegai isi intind petalele si isi imprastie sporii. neonul palpaie usor si abia acum realizezi cat e de orbitoare lumina asta alba. cobori privirea in pamant si curand iti dai seama cat esti de scarbit de pardoseala gri-galbuie. inchizi ochii si iti masezi gatul. e ciudat cum stransoarea asta lasciva si usoara iti trezeste constiinta. te dor ochii, te ustura nasul si simti cum devii claustrofobic. respiri din ce in ce mai greu, totul te strange si peretii te apasa. devii paranoic si totul e absurd. un steril murdar iti invadeaza creierii si iti vine sa zbieri.

inaintezi. in urma ta un tarsait domol de papuci de casa rasuna cu ecou iritandu-ti simturile acum prea ascutite. unghii zgarie peretele. stafii in halate de polistiren roz iti atintesc ceafa.

usi cu vopseaua ingalbenita ascund monstri in uniforme decusute la buzunare.

miros de mancare gatita in sictir iti invadeaza narile. in minte-ti deja se formeaza imagini de bucatarese grase, transpiratie, vase comuniste, polonice mari, marar, tavi de aluminiu, sali de mese prea aglomerate, perfuzii, boala, mancare de cartofi trantita in lene si plictis intr-o farfurie de razboi, furculite flamande, expectoratii, ace in vene, maini tremurande.

o batrana cu baticul infolrat cazut pe ochi isi taraie cu gravitate stativul de capatul caruia atarna usor perfuzia cu glucoza. si il poarta dupa ea de fiecare data cand se plimba pe holurile lugubre ca si cum ar fi cea mai mare povara a vietii. halatul mai fusese purtat, iar numeroasele elastice de la sosete ii sugrumau pielea ridata ce se intrezarea la fiecare pas , sub miscarile sacadate ale camsii de noapte. are ochii acoperiti parca de o ceata densa, iar buzele ii sunt arcuite in interior, managaindu-i gingiile. 

privesti speriat si oarecum scarbit. mergi sprijinit de perete si simti cum varul iti invadeaza violent amprentele. esti pierdut si privesti zapacit in stanga si in dreapta.

43. apesi usor clanta si intri.

 

priviri de oameni beti

soare in nori se-ascunde si ninge cu petale de cires. stam lesinati cu raze in priviri si simtim cum vantul trece prin sita materialului de blug. e verde si albine misuna in banc de pesti. o creanga se apleaca, se clatina…

ne tinem de mana ca doi mosnegi in forfota. e de-o lentoare molipsitoare, de-un soare tanar ce face sa te incrunti. mainile transpira, aluneca usor din innodarea degetelor.

ti se citeste in ochi regretul, dorul de iarna aceea putreda, de o caldura sufocanta, cu aer de calorifer si asternuturi prea des abuzate. ti se citeste in incruntare dragostea pentru diminetile pierdute, cu miros de cafea.

e timpul sa renasti, dragul meu! e timpul sa infrunti si sa te infrunti! e timpul sa iti ineci plamanii cu aer nou, proaspat, sa uiti mirosul rece de zapada la geamuri.

ia-ma de mana caci vreau sa iti simt fericirea in stransoare!

esti euforic si vrei sa spui cuvinte mari. abia acum iti dai seama cat de multe ai pierdut, cat de usoara e fericirea, cat de simplu e un zambet. ma uit la tine si imi dau seama cum ai fost si cum esti; un om rubicond cu nas de morcov si nasturi de carbune, acum un nor alintat de soare. fericite!

si timpul trece si nu stim cum. si cerul parca-i de tablou. un felinar se aprinde. zumzait de gaze maine moarte streseaza si incanta priviri de oameni beti.